Sindromul gândirii accelerate

Publicat de Prof. Marilena Ungureanu

Sindromul gândirii accelerate

Fiind preocupată de lipsa de atenție a tot mai multor elevi, am început să caut pe Internet informații despre ADHD, deficit de atenție, probleme de concentrare și am descoperit pe fanautodidact.ro ceva de care încă nu auzisem... Sindromul gândirii accelerate. Mi s-au părut foarte interesante ideile enunțate acolo așa că reproduc mai jos conținutul articolului Fănicăi Rarinca:

            Ai simţit vreodată că în timp ce te ocupi de o anumită lucrare care îţi solicită mintea simţi că la un moment dat gândurile parcă au luat-o razna şi în loc să te gândeşti la ceea ce ţi-ai propus, te gândeşti la cu totul altceva?

Mie mi se întâmplă frecvent. Mi se întâmplă când vreau să mă concentrez la un articol despre care vreau să scriu, când sunt la rugăciune, când vorbesc cu cineva despre o anumită temă etc. Pur şi simplu, mintea mea o ia razna şi mă trezesc gândind la subiecte care nu au absolut nicio legătură cu ceea ce făceam.
            Când vorbesc cu cineva şi îmi zboară gândul de la o idee la alta, simt că şi trebuie să vorbesc despre acea nouă idee, altfel e posibil să o uit. Însă în felul ăsta se produce o deviere a minţii de la un subiect la altul, o deviere a conversaţiei care creează confuzie persoanei cu care vorbesc. Uneori e un adevărat amalgam de gânduri în mintea mea şi tratează teme sau subiecte diferite, dar toate în acelaşi timp.

Iniţial am crezut că este doar un aspect legat de modul de gândirea al femeilor şi al bărbaţilor. Rodica Ojog-Braşoveanu spunea într-o carte că bărbaţii au mintea organizată pe fişiere, pe sertare şi că atunci când tratează o problemă au doar un singur fişier deschis. De aceea dacă te adresezi unui bărbat care are de efectuat o activitate nouă, s-ar putea să nu te audă, să nu fie atent la ce vrei să-i transmiţi pentru că mintea lui se organizează altfel. Dar noi femeile gândim şi vorbim de parcă avem toate sertarele scoase în acelaşi timp.
            Apoi am observat că acest fenomen este prezent şi la elevi. Fie întrerup procesul de predare punând întrebări care nu au legătură cu lecţia. Fie, dacă sunt într-un examen sau la o testare, încep să aibă diferite preocupări, se uită pe fereastră, analizează diferite obiecte. Atunci le atrag atenţia că ar trebui să fie atenţi la ce au de lucru. Ei îmi spun că aşa se gândesc ei la tema respectivă. În continuare le spun că acea nouă activitate este o distragere a atenţiei şi se vor trezi gândindu-se la altceva decât la ce au de lucru.

Dar niciodată până acum nu m-am gândit că acesta este un sindrom care afectează o bună parte din populaţia globului.

Ce este?

Despre acest sindrom vorbeşte Augusto Cury, autorul cărţii „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi”. El spune că: „A gândi e excelent, însă a gândi prea mult este foarte rău” .
El afirmă că Sindromul gândirii accelerate, pe care îl prescurtează SGA este o boală a perioadei contemporane prin care oamenii nu se mai pot concentra asupra unei singure idei, ci mintea lor face salturi de la un subiect la altul, de la o activitate la alta cu viteze foarte mari.

Cum se manifestă?

Persoanele afectate de acest sindrom se simt obosite chiar dacă nu au făcut efort sau exerciţii fizice pentru că acest proces de gândire accelerată consumă foarte multă energie a creierului. Nu pot dormi suficient, detestă activităţile de rutină, uită, nu se pot concentra, sunt sensibile, stresate, agitate, neliniştite şi cu tendinţe de iritabilitate. O persoană cu SGA nu reuşeşte să-şi administreze gândurile şi să-şi liniştească mintea.

Care sunt cauzele?

Autorul menţionează trei cauze principale:
1. numărul mare de stimuli vizuali şi sonori oferiţi de televizor. Fără a face referire la calitatea şi conţinutul programelor, autorul spune că de exemplu la televizor sunt prezentate cam 60 de persoane într-o oră. La care se adaugă diversitatea de culori şi de sunete.
2. excesul de informaţie. Cu toţii suntem bombardaţi cu cantităţi imense de informaţie. Atât elevii prin materiile foarte încărcate în noţiuni şi conţinut didactic, cât şi noi adulţii prin intermediul diferitelor surse de informare (cursuri, cărţi, internet, muzică, filme etc).
3. politica de consum şi a excesului de culori care îngreunează interiorizarea.

Care sunt consecinţele?

Pe măsură ce creşte viteza de producere a gândurilor, scade capacitatea de concentrare şi anxietatea. Anxietatea produsă de acest sindrom la o persoană generează nevoia de şi mai mulţi stimuli în încercarea de a se calma. Asta înseamnă că persoanele afectate de SGA sunt dependente de generarea de noi şi noi stimuli. Aşa încât pentru o persoană care are acest sindrom, o activitate de rutină o face să se gândească că nu are nimic de făcut, că nu este utilă.

Pe cine afectează?

Afectează mare parte din populaţia globului, atât populaţia tânără cât şi populaţia adultă. Autorul susţine că populaţia adultă este chiar mai afectată decât populaţia tânără pentru că pe lângă excesul de stimuli de la televizor, această categorie de populaţie are o activitate intelectuală mai intensă, gândeşte mai mult şi îşi face mai multe griji.
            „Ameninţarea cea mai mare pentru calitatea vieţii omului modern nu este munca sa, nici competiţia, nici munca peste program sau presiunile sociale, ci excesul de gândire. SGA compromite sănătatea psihică sub trei forme: 
• amintirea excesivă a ceea ce a fost în trecut – ceea ce dezvoltă sentimente de vinovăţie;
• preocupări şi griji legate de problemele existenţiale
• suferinţa prin anticipaţie”. (Augusto Cury – Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi)

Cum îl reducem?

• Prin reducerea timpului petrecut la televizor, reducem numărul de stimuli care favorizează SGA.
• Prin controlul gândurile noastre avem grijă de calitatea vieţii noastre.
• Prin controlul emoţiilor noastre din prezent avem grijă de viitorul nostru emoţional şi putem determina gradul de linişte, de calm, de fericire.
• În cadrul procesului de predare, cu cât profesorul foloseşte metode prin care elevul este antrenat emoţional, cu atât creşte capacitatea de concentrare şi implicare şi scade viteza de gândire, iar învăţarea este favorizată.
• Prin folosirea muzicii ambientale în procesul de predare sau de învăţare. Aceasta linişteşte şi favorizează formarea emoţiilor pozitive.
• Prin reducerea cantităţii de informaţie pe care o primim prin diverse canale.
• Prin participarea la proiecte sociale se dezvoltă responsabilitatea socială şi se reduce anxietatea dată de activităţi de rutină.

Dacă vi s-a părut util acest articol, vă invit să aprofundăm subiectul prin lectura cărții menționate, Augusto Cury – Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi, carte ce se găsește cu ușurință pe Internet .

                                                                                              Profesor diriginte, Marilena Ungureanu

Dezvoltă copilul prin educație pozitivă!

        Haideți să renunțăm la disciplinarea negativă și să învățăm să educăm pozitiv!

Să renunțăm la pedepsele nepotrivite

Două tipuri de pedeapsă sunt utilizate frecvent de părinți și educatori pentru a opri un comportament negativ:

1) Mustrările verbale și dezaprobarea comportamentelor negative;

2) Bătaia care implică durere emoțională sau fizică. 

Ambele forme de pedeapă se centrează pe comportamentul nedorit și nu-l învață pe copil cum să se comporte adecvat.

Alte forme de disciplinare neadecvată sunt: comenzile – “stai jos și nu vorbi!”, “, afirmațiile explozive, chiar agresive – “ești într-un necaz mai mare decât crezi”, criticile – “atâta poți?” amenințările “dacă nu te potolești te duc la doctor/director etc”, adresările depreciative – “vei învăța vreodata să scrii corect?”

Dar aceste metode rareori îl fac pe copil să se comporte bine, în schimb generează tristețe, stimă de sine scăzută, furie, comportament agresiv, dorința de răzbunare, coșmaruri, enurezis, nerespectarea autorității, stări depresive, anxietate, consum de droguri sau delincvență.

Disciplinarea pozitivă

Disciplinarea trebuie să-l învețe pe copil auto-controlul și încrederea în sine prin concentrarea asupra lucrurilor pe care dorim să le învețe. Ea este baza pentru orientarea copiilor asupra modului în care pot fi în armonie cu ei înșiși, cum să își înțeleagă propriul comportament, cum să aibă inițiativă, să fie responsabili pentru propriile alegeri, cum să se respecte pe ei și pe ceilalți.

Dacă sunteți părinte, amintiți-vă primii ani din viața copilului dumneavoastră, cum a fost învățat să ridice mânuțele, să bată din palme sau să meargă: ați dat exemple, ati încurajat copilul și ați căutat momente potrivite pentru a repeta, fără a lovi, insulta, țipa sau amenința. 

            Încurajarea este o modalitate eficientă de recompensare a copilului, care-l stimulează pe acesta să învețe. Încurajarea comportamentului adecvat ajută la construirea stimei de sine, întrucât copilul învață că este direct responsabil de câștigarea acestei recompense.

Ignorarea uneori a comportamentelor neadecvate (crize temperamentale, plâns pentru a obține ceva ce i-a fost refuzat, etc) îl învață pe copil autocontrolul, deoarece nu obține atenția celorlalți prin comportamentul nepotrivit. Copilul învață astfel că primește atenție doar dacă este calm și își exprimă adecvat dorințele.

Cum învățăm copilul să se poarte bine

Majoritatea adulților folosesc instrucțiuni negative: “nu alerga prin casă”, “nu arunca jucăriile”. Adesea nu realizează cât de des le folosesc.

Dar pentru eficiență, instrucțiunile trebuie formulate pozitiv și să descrie în mod clar comportamentul dorit din partea copilului. În loc de “nu alerga prin clasă”, este de preferat instrucțiunea “mergi încet prin clasă”, care îi spune copilului ce comportament este dorit de la el.

Pot fi folosite și argumente care îi explica concecințele unui comportament nepotrivit, ca de exemplu “mergi încet prin clasă, dacă fugi te poți împiedica și răni”.

Disciplinarea pozitivă este un proces complex ce recunoaște și recompensează comportamentul adecvat al copilului în felul următor:

1.Comportamentul potrivit este descris: “Acum ne așezăm pe scaun în liniște”

2.Argumentație clară “Vom începe să facem temele la matematică urmărind fiecare exercițiu atent”

3.Confirmare: “Vezi de ce este important să urmărim atent exercițiile? Astfel le vom rezolva corect”

4.Intărirea comportamentului corect: mențineti contactul vizual cu copilul, zâmbiți când execută corect sarcina, oferiți la sfârșit mai multe minute de joacă, recompensa pentru efectuarea temelor.

Astfel copilul învață și se dezvoltă corect, prin utilizarea disciplinării pozitive de către parinți si educatori.

                                                                                              Profesor diriginte, Marilena Ungureanu

O întrebare simplă: "De ce citesc?" sau "De ce avem nevoie de lectură?"

Și pe cât de simplă e întrebarea pe atât de alambicate sunt răspunsurile.

Iată ce răspunde Raluca Matea pe blogul ei :

Am 10 motive:

1. Pentru că îmi place, de când mă știu mi-a plăcut. Când nu știam să citesc îmi plăcea și aveam nevoie să ascult și apoi m-am descurcat singură. Îmi aduc aminte cu drag de “Legendele Olimpului”, “Legendele Românilor”, prima carte citită ”Micul Lord” și multe altele.

 2. Pentru că iubesc mirosul cărții (fie ea veche sau nouă): cărțile vechi aduc cu ele mirosuri de experiență și de istorie și cele noi au un miros de cerneală proaspăt uscată, de sevă de copac transformat în hârtie (sau cel puțin așa îmi place mie să cred) și de avânt spre noi experiențe.

3. Pentru că mă relaxează: imaginea de relaxare maximă este cu o ceașcă de ceai aburind și o carte bună sau un cocktail de fructe și o carte bună, într-o cabană de munte înconjurată de zăpadă sau o plajă cu nisip fierbinte și auriu sub briza mării (în funcție de sezon). Știu, e atât de clișeistic, dar e imaginea mea, definiția mea pentru relaxare.

4. Pentru că îmi eficientizează timpul. Am mereu o carte cu mine atunci cînd știu că am timp de pierdut: în autobuz, la cozi, etc, astfel mă detașez, nu mă enervez și câștig timp, nu îl pierd.

5. Pentru că pot să visez și să îmi dezvolt imaginația. Aici nu cred că mai am ce zice, eu oricum visez mult prin definiție și imaginația este dezvoltată, dar dacă n-aș fi citit oare ar mai fi fost așa?

6. Pentru că mă învață să gândesc sau să privesc problemele din alte unghiuri, ceea ce duce la alte soluții (inovatoare??). În categoria asta aș include mai mult cărțile non-ficțiune, dar de ce nu și pe cele de beletristică, atunci când mă suprapun caracterului principal și încerc să îl înțeleg atât de mult încât aplic în propria viață anumite lucruri pentru a vedea rezultatul.

7. Cărtile sunt pline de informații și idei noi și mă ajută să mă exprim  mai concis și să îmi îmbogațesc vocabularul (da, și adulții trebuie să facă asta, nu doar copiii).

8. Pentru că îmi antrenez mintea încercând să trasez o linie imaginară între cartea citită și multe alte informații despre autor, perioadă, evenimente, etc.

9. Pentru că este singura modalitate de a face cunoștință cu oameni cu care altfel nu aș fi reușit să interacționez, scriitori din alte timpuri prin intermediul gândurilor lor trecute pe o foaie de hârtie.

10. Pentru că doar astfel pot călători în timp. Cine zicea că nu s-a inventat mașina timpului?

Nu cred că mai avem nevoie de motive. Haideți să facem o vizită la bibliotecă sau să mergem la o librărie!

                                                                  Profesor, Marilena Ungureanu